DESPRE TABĂRA DE POST

Tabăra de Post și pocăință reprezintă posibilitatea tuturor persoanelor de a ține post terapeutic, de a se pocăi de păcate și a se ruga împreună cu alți creștini care gândesc asemenea într-un cadru duhovnicesc organizat în România.

Taberele de post vor fi organizate la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Dorna Arini, Suceava – cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

Sosirea la tabără se face de seară, zi în care se mai pot consuma fructe sau sucuri naturale. De a doua zi a sosirii se consideră prima zi de post terapeutic. Tabăra se va încheia în ziua a 10-a după masa de prânz când se vor trage ultimile concluzii.

Taberele de post sunt organizate de Cezar Elisei împreună cu o echipă de persoane care susțin postul negru terapeutic. Aceste tabere vor fi coordonate de membrii Asociației Postului Terapeutic, organism care are posibilitatea de a tăia chitanțe, de a încasa bani pentru servicii și de a face cheltuieli în folosul persoanelor care doresc să țină post împreună la Mănăstire.

Programul zilnic al acestora tabere folosește modelul rusesc de la Clinica de la Goriacinsk, Republica Buryatia, Rusia: în fiecare zi la ora 8 se face clisma, la două-trei zile postitorul trebuie să facă o ședință de masaj – drenaj limfatic, zilnic trebuie să facă plimbări lungi în aer liber, excursii, muncă lejeră în gospodărie, iar seara vor fi organizate seminarii despre post și rugăciune. Masajul este inclus în prețul taberei și va fi făcut de un maseur profesionist după un program stabilit dinainte. Este importanta odihna, motiv pentru care postitorii au acces la camere de 2 și 3 stele cu baie proprie, pentru că este importantă igiena și curățarea trupului, respectând intimitatea fiecărui postitor. Așadar, vor fi două variante de cazare cu 2 niveluri diferite de cost, însă fiecare cameră este single cu baie proprie.

Pentru că postul trebuie să fie legat de rugăciune pentru a putea fi și un post duhovnicesc, nu doar terapeutic (tămăduitor de boli), în cadrul taberelor va fi prezent un preot duhovnic dispus să sfătuiască pe oricine îi cere un cuvânt de folos. De asemenea, postitorii vor fi verificați de un medic căruia îi vor putea adresa întrebări legate de starea lor de sănătate.

Postul practicat la mănăstire va dura 7 zile, iar alte 3 zile vor fi de restaurare alimentară după model rusesc. Postitorii vor fi izolați de bucătărie (de vederea alimentelor și de mirosuri) în toată perioada în care vor fi cazați la mănăstire, iar în zilele de alimentare mesele vor fi servite în sala de conferințe a unității de cazare.

Prețul unei tabere de postit de 10 zile este de 1.500 de lei pentru fiecare persoană la cazarea de două stele și 1800 de lei pentru fiecare persoană la cazarea de trei stele. Banii vor fi plătiți în contul Asociației Postului Terapeutic în săptămâna dinaintea sosirii sau vor fi achitați la sosirea în tabără. Se acordă 10% reducere din preț pentru persoanele care vin în cuplu. Este de preferat ca persoanele înscrise în Tabăra de Post să achite un avans de 20% din costul cazării pentru a-și putea rezerva locul într-o anumită cameră. În cazul în care persoana nu se prezintă la program, banii nu vor fi rambursați.

La tabără pot participa doar persoane care țin post cu apă. Însoțitorii care nu țin post nu sunt cazați în același complex pentru a nu fi prilej de ispită alimentară pentru ceilalți postitori. Din păcate, pentru același motiv, nu putem primi nici copiii postitorilor. Vă rog să luați în considerare că această perioadă petrecută aici va fi ca o vizită la spital și trebuie să treceți singur prin asta, de dragul rezultatelor de care veți beneficia. Terapia prin post este ceva serios și trebuie tratată cu maturitate și determinare.

La conferințele organizate și susținute de Cezar Elisei și / sau de invitații săi NU poate participa nimeni în afară de cei care sunt înscriși și acceptați la Tabăra de post și pocăință. Excepție vor fi doar persoanele invitate în mod expres de organizatori.

Vor fi organizate mai multe sesiuni de postit pe parcursul unui an bisericesc, în posturile rânduite de Biserică sau înaintea unor hramuri importante de sfinți. În Postul Nașterii Domnului, în Postul Paștilor și în Postul Sfinților Petru și Pavel și Postul Adormirii Maicii Domnului. Conform convingerilor sale, Cezar Elisei va posti cu fiecare serie de postitori, alături de ei. Toate informațiile despre sesiunile de post disponibile sunt zilnic modificate în funcție de numărul de persoane înscrise. În ziua în care alegeți să vă înscrieți, acele sesiuni mai sunt valabile pentru anul în curs. Se pot însă cere detalii despre alte sesiuni la adresa de mail – eliseicezar@yahoo.com.

O serie de postitori în mod ideal nu depășește 30-40 de persoane.

În Postul Crăciunul și în Postul Păștilor putem primi la post persoane pentru mai mult de 7 zile, respectiv pentru 10, 14, 21 sau 30 de zile de post doar cu apă. Condiția pentru ca o persoană să fie acceptată la acest post este să mai fi practicat postul doar cu apă de cel puțin 7 zile, fie în tabere, fie în mod individual.

Atenție! Postul nu este doar o privare de alimente! Este o curățare foarte puternică a trupului și a spiritului, o depășire a condiției firești a omului, un pas foarte important spre elevarea conștiinței individuale. Nu este ceva ușor! Reținerea de la alimente și rugăciunea liniștește patimile, tămăduiește cicatricile psihice, produce pace și aduce mai aproape partea nevăzută, infuzează omul cu har și putere de la Dumnezeu. Postul ridică nivelul de conștiință individual!

Atenție! Tabăra de post și pocăință este un loc al liniștirii minții și a înălțării duhului. Nu ne dorim să promovăm ideea că persoanele slăbesc în tabără sau „întineresc și devin mai frumoase”. Noi urmărim adâncirea în rugăciune, o practică ascetică zilnică riguroasă și deșertarea de duhurile lumii măcar pentru perioada taberei. Tabăra de post și pocăință este dedicată și menită pentru cei care doresc să facă o schimbare definitivă în viață lor, să pornească pe drumul rugăciunii și a postului și să se apropie în chip nemijlocit de Domnul Iisus Hristos și de Maica Domnului. Tabăra de post și pocăință este un mediu intens spiritual, iar balanța între duhovnicie și aspecte medicale este probabil de 60/40, o chestiune care ne diferențiază de celelalte clinici medicale de postit din lume. Noi considerăm că postul terapeutic își sporește efectele alăturat terapiei spirituale și tainelor Bisericii.

Având în vedere că la Tabăra de Post accentul pe rugăciune este puternic, recomandăm tuturor postitorilor să se spovedească și să se împărtășească cel puțin de 2 ori în perioada de ședere la tabără. Punem la dispoziție mai mulți preoți unde vă puteți spovedi pentru fiecare dintre dumneavoastră să-și găsească tihna sufletească la un anumit preot.

Îmbrăcămintea în tabără trebuie să fie adaptată viețuirii în condiții de mănăstire: femeile trebuie să poarte de preferat (în afara programului sportiv) fustă lungă și năframă (batic). Bărbații trebuie să poarte pantaloni lungi indiferent de anotimp.

Cum se ajunge la Tabăra de Post, Mănăstirea Dorna Arini, Suceava

Cum ajungeți la izvor

Cazare: Dorna Arini - Baza de Odihnă și Tratament Recuperator "Procopie și Elisabeta"