ISTORIA POSTULUI

Postul înseamnă abținerea de la mâncare, băuturi sau ambele – pentru sănătate, pentru motive ce țin de un ritual, ce țin de aspecte religioase sau etice. Abținerea poate fi completă sau parțială, de lungă sau scurtă durată, sau intermitentă. Postul a fost promovat și practicat de fondatorii și ucenicii multor religii, de persoane desemnate pentru a susține anumite ritualuri de inițiere, a fost ținut de indivizi ca mijloc de protest pentru susținerea unor principii sociale, etice sau politice.

Postul este la fel de vechi ca lumea.

Nu există nici o perioadă în istoria omenirii când oamenii să nu fi folosit foamea pentru propriile lor scopuri. Practic, în toate sursele scrise, între toate națiunile, indiferent de religie, zona de reședință, rasă, există o mențiune despre post. Toate sugerează că această metodă și-a demonstrat eficiența în decursul secolelor. În orice moment dificil, ea a fost folosită de medici, filosofi și preoți. În Egiptul antic, India antică și Grecia postul era aplicat cu scopuri terapeutice și profilactice, precum și pentru a consolida spiritul.

Istoricul antic grec Herodot (484-425 î.Hr.) a subliniat faptul că „egiptenii sunt mai sănătoși decât ceilalti muritori, pentru că în fiecare lună, pe parcursul celor trei zile de purificare folosesc un vomitiv și clismă, având în vedere că toate bolile o persoană le primește prin alimente“ .

Există indicii privind utilizarea foametei curative și în India antică, în Tibet și China. Tso-Zhed-Shonnu, care a trăit în India, în secolul IV î.Hr., în cartea „Îndrumarea cheie privind știința medicală a Tibetului – Parroquia Chi“ a scris despre tratamentul prin înfometare.

Este cunoscut faptul că Pitagora (580-500 î.Hr), filozof grec și matematician, fondator al celebrei școlii de filozofie a ținut post în mod sistematic câte 40 zile, pe bună dreptate considerând că acesta crește percepția mentală și creativitatea. În plus, Pitagora însuși și urmașii săi au aderat la o dietă strict vegetariană. Potrivit biografilor, Pitagora nu era mulțumit de miere, de pâine și nici nu bea vin. Principala sa hrană au fost legumele fierte sau crude. Respingînd hrana animală de când avea abia 19 ani, Pitagora a trăit până la o vârstă înaintată, menținând în același timp claritatea de gândire, puritatea gândurilor și a aspirațiilor spirituale.

Platon (427-347 î.Hr), elev al filozofului grec Socrate, a împărțit medicamentele în „adevărate” – care dau într-adevăr sănătate, și „false” – care dau doar „fantomă de sănătate”. Pe lângă post, el a inclus și tratamentul cu aer proaspăt și băi de soare.

Hipocrate (460-357 î.Hr.) – medic, a propus cea mai mare poruncă medicală: „Nu vătămați“; a fost un susținător fervent al moderație și tratamentului cu post.

Asclepiades (90 î.Hr) – tratamentelor prescrise le-a spus „metazinkreziya“ și „reorporatsiya“, care nu este mai mult decât aplicarea de post periodic, băi, masaj și gimnastică.

Plutarh (45-127 î.Hr), marele biograf al antichității, a fost, de asemenea, un susținător al cumpătării și vegetarianismul. El a vorbit cu convingere profundă: „În loc să luați medicamente, este mai bine să postiți o zi”.

Idei despre faptul că foamea este bună pentru sănătate a continuat să fermenteze și în mintea oamenilor chiar și în Evul Mediu – perioadă de obscurantism și ignoranță. Și, bineînțeles, cu o vigoare reînnoită, au apărut apoi în timpul Renașterii. În acest sens, amintim povestea lui Ludwig Cornaro (1465-1566), aristocrat venețian. Cornaro nu era diferit de oamenii din cercul său: doar băutura și mâncarea în exces erau îndeletnicirile zilei. Nu este surprinzător faptul că, până la vârsta de 40 de ani, Cornaro a fost țintuit la pat de boli grave. Nici cei mai buni medici din Italia, nici o varietate mare de medicamente nu au putut să-l ajute. Toți, inclusiv doctorii, erau încrezători în faptul că zilele lui Cornaro erau numărate. Dar era atunci un medic care, contrar prejudecăților timpului, a sugerat o abstinența alimentară periodică strictă pentru Cornaro. Și … sa întâmplat un miracol … Cornaro nu a murit. Mai mult, în decurs de un an a scăpat de toate bolile. La vârsta de 83 ani, a scris primul său tratat, „Un tratat despre viața moderată.“ Apoi a mai scris câteva tratate, ultimul la vârsta de 95 de ani. Cornaro a murit în Padova, la o sută de ani. A adormit pe scaun și nu s-a mai trezit.

În această digresiune istorică este imposibil să nu vorbim de medicul englez George Cheyne (1671-1743), care el însuși a trecut prin toate cercurile iadului asociate cu mancatul excesiv de cotlet de porc și gustul pentru bere. Dr. Cheyne a fost primul doctor care a vorbit despre reforme radicale în nutriție și tratamentul bolilor prin înfometare / post.

Desigur, trebuie menționat medicul Friedrich Hoffmann (1660-1742). Acesta a utilizat pe scară largă postul, argumentând că este indicat în simptomele pleurale, artritice, reumatice, de apoplexie, scorbut, boli de piele, ulcere maligne și cataractă. Prima sa regula a fost: „Pacientul în boală este cel mai bine să nu mănânce nimic“.

Aceeași regulă a fost propovăduită de fondatorul igienei raționale, Christoph Wilhelm Hufeland (1762-1836), care a scris cartea „Macrobiotica – arta prelungirii vieții umane„. El a recomandat bolnavilor să nu mănânce „pentru că natura însăși dezgustă persoana aflată în boală față de alimente ceea ce ne arată că nu suntem capabili în acest moment să o digerăm„.

Benjamin Franklin (1706 – 1790), unul dintre părinții fondatori ai SUA, personalitate recunoscută ca fiind instruit în multe domenii, a scris „cel mai bun medicament este odihna și postul”.

În ultimul secol, sute de oameni de știință din diferite țări au studiat efectul fiziologic al postului, realizând experimente de laborator în principal pe animale. De asemenea, au efectuat observații în public, aducând o mare contribuție științei, extinzându-și cunoștințele despre aspectul biologic al înfometării calculate.

În America, postul pe termen lung cu un scop curativ l-a început pentru prima dată în 1877, dr. Edward Dewey. El a susținut că, pentru toate bolile însoțite de pierderea poftei de mâncare, pacientul nu trebuie să mănânce atâta timp cât nu apare pofta de mâncare.

Dr. Dewey a fost un susținător al postului terapeutic de durată mare. Unii dintre pacienții săi s-au abținut de la mâncare, anticipând apariția poftei de mâncare și purificarea limbii chiar până la 50 și chiar mai multe zile. După doctorul Dewey, postul cu scop curativ a fost experimentat de doctorul american Tanner, care a numit abstinența periodică de la alimente „elixirul tinereții”.

Deja în cursul științelor medicale – Dewey a scris, – am început să mă îndoiesc de eficacitatea medicamentelor, dar asta după ce am tratat mai întâi prin metode convenționale. Dintre pacienții mei a fost o fată, bolnavă de tifos, care a cerut instinctiv ca să i se permită să moară de foame, pentru că toate alimentele le găsește  respingătoare. Tot ce mânca îi provoca vomă. A trebuit să facă foamea și în curând ea și-a revenit. Acest incident m-a determinat să folosesc înfometarea și la alți pacienți ai mei. Experienţa m-a convins de proprietățile curative ale terapiei prin post. Am ajuns tot mai mult să mă bazez pe post și l-am inclus în medicina practică„.

 

Studenții lui Dewey au completat mai târziu metoda, subliniind nevoia de clisme, tratamente cu apă, masaj, gimnastică și o dietă vegetariană înainte cu câteva zile, dar și după tratament.

Înfometarea terapeutică sa răspândit la scară mai largă la începutul secolului al XIX-lea și al XX-lea după mișcarea de reformă în medicină, în favoarea metodelor naturale, non-medicamentoase de tratament. Promovată de igieniști și dieteticieni precum Bircher-Bayer, Noorden, Haig, Platen, Müller și alții, terapia prin post s-a dezvoltat foarte mult. Postul terapeutic a fost recunoscut de mulți specialiști ca o metodă naturală de terapie. În Germania, Elveția, Franța, Statele Unite ale Americii au fost chiar deschise sanatorii și clinici speciale pentru cei care doresc să urmeze un curs de tratament cu post. În primul rând, aceste sanatorii au acumulat o mare experiență empirică în tratamentul foametei, cu toate acestea, fără studii experimentale corespunzătoare la acea dată.

 

Postul și religia

În religiile antice, postul era o practică care pregătea persoanele, în special preoții și preotesele să se apropie de deități. În religiile de mistere din Grecia (în special în cultul zeului Asclepius), zeii aveau să își dezvăluie învățăturile divine doar acelora care țineau post pentru a-și arăta supunerea și dedicarea. În religiile pre-Columbiene din Peru, postul era des folosit ca o unealtă de penitență după ce o persoană își spunea păcatele în fața unui preot.

În religiile unor triburi nativ-americane, postul era practicat înaintea și în timpul unor viziuni. În rândul poporului Evenk din Siberia, shamanii primeau viziunile după o îndelungată boală de neînțeles. După viziunea inițială, ei posteau și se antrenau în a stăpâni viziunile și în a controla ulterior spiritele. Se postea și în cazul preoților indienilor Pueblo care se retrăgeau înaintea marilor ceremonii legate de schimbările anotimpurilor.

Postul pentru anumite scopuri, fie înainte, fie chiar în anumite perioade sacre – rămâne o caracteristică a celor mai multe religii ale lumii. În Jainism spre exemplu, postul asociat unor anumite stări de meditație duce la transe care îl face pe individ să se disocieze de această lume și să atingă o stare de trancendență. Călugării buddhisti ai școlii Theravada postesc ca parte a practicii lor de meditație. În India, oamenii sfinți (Hindu sadhus) sunt admirați pentru posturile lor frecvente cu durată de până la câteva săptămâni.

Dintre religiile vestului, doar Zoroastrianismul interzice postul din cauza credinței că o așa formă de ascetism nu va ajuta omul în întărirea credinței în lupta cu puterile răului. În Iudaism, creștinism și islam însă se accentuiază puterea postului în anumite perioade. Iudaism a dezvoltat multe legi legate de obiceiurile alimentare; avem mai multe posturi în timpul anului, mai ales în zilele de pocăință (Yom Kippur).

Creștinii, mai ales romano catolicii și ortodocșii țin un post de 40 de zile în perioada dinaintea Paștilor și un alt post înaintea Crăciunului. În ceea ce-i privește pe romano catolici, postul a fost supus unei noi interpretări după Conciliul II Vatican (1962 – 1965) și anume creștinii au primit dreptul de a alege singuri dacă țin post, biserica cerând post doar în Miercurea Cenușii (prima zi a Postului Mare) și în Vinerea Patimilor. Lumea protestantă lasă decizia postului în sarcina fiecărui credincios. În Islam, luna Ramadan este o perioadă de penitență și post total de la răsărit până la apusul soarelui.

Biserica Ortodoxă recomandă credincioșilor să postească de patru ori pe an posturi mai lungi (Postul Paștilor, Postul Sfinților Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Crăciunului) și de două ori pe săptămână, respectiv miercuri și vineri. În total circa o treime din timpul anului un ortodox ar trebui să o petreacă în post. Această proporție pare din cercetările mele ideală pentru a menține o stare bună de sănătate pe termen lung.

În Rusia

 

O contribuție semnificativă la problema postului terapeutic a avut un remarcabil om de știință rus, șef al Departamentului de Fiziologie Patologică la Academia Medicală Militară din Sankt-Petersburg – Victor Vasilyevich Pashutin. El împreună cu ucenicii săi au descoperit că, la un post cu pierderea în greutate de 20-25% în organele și țesuturile organismului – nu a prezentat modificări patologice și numai în cazul în care pierderea în greutate este spre 40%, modificările se fac simțite. Având în vedere aceste date, mulți medici au început să folosească extensiv tratamentul terapeutic chiar și în practica ambulatorie.

În anii 1940, medicul N.P. Narbekov a folosit cu succes metoda de post pentru astm bronșic, hipertensiune arterială și obezitate. Academicianul L.N. Bakulev a aplicat cu succes postul în tratamentul colecistului, pancreatitei, ulcerului gastric și a numeroaselor boli cardiovasculare.

Dar cea mai importantă contribuție la dezvoltarea metodei și implementarea acesteia în Rusia și în străinătate a fost realizată de academicianul dr. Yuri Nikolayev (1905 – 1998). Datorită lucrărilor științifice ale lui Nikolayev de după anii 1950, metoda postului terapeutic a fost aprobată de Ministerul Sănătății al URSS ca o metodă oficială de tratament, numită dieta-terapie prin post (RDT).

În Rusia la acest moment sunt circa 50 de sanatorii de postit. La fel de dezvoltat este acest tip de terapie și în Ucraina și Belarus.

Postul Terapeutic

Acest tip de post este folosit pentru a trata sau a preveni o boală sub supraveghere medicală. A devenit popular în secolul XIX ca parte din mișcarea „Natural Hygiene Movement” începută în Statele Unite ale Americii de dr. Herbert Shelton (1895 – 1985). Acesta a fost un pionier al postului, deschizând în San Antonio, Texas o clinică în 1928. Acesta susținea că a ajutat 40.000 de pacienți să-și recupereze sănătatea cu ajutorul postului cu apă.

Shelton a scris „postul trebuie să fie recunoscut ca un fundamental și radical proces care este mai vechi decât orice alt mod de a îngriji un organism bolnav și asta pentru că este mânat de instinct”. Shelton a fost un promotor al medicinei alternative, autor, pacifist, vegetarian, suporter înfocat al postului și al consumului de fructe și legume proaspete. Acesta a fost nominalizat de Partidul Vegetarian American să candideze la președinția Statelor Unite ale Americii în 1956.

 

În Marea Britanie

 

În Marea Britanie postul a ajuns o parte din mișcarea „vindecarea naturală”, o paradigmă care subliniază importanța exercițiilor, dietei, băilor de soare, aerului proaspăt și a gândirii pozitive în procesul de curățare și vindecare. Postul în Marea Britanie a fost în vârful carierei în anii 1920. Postul era folosit pentru a trata boli ale inimii, hipertensiune, obezitate, probleme digestive, alergii, dureri de cap. Posturile durau de la o zi sau două până la chiar trei luni în cazul pacienților obezi. În ultimile decenii postul terapeutic a fost dat uitării aici.

 

În Germania

 

În Germania postul a fost popularizat de dr. Otto Buchinger și este încă popular la multe centre de postit din țară. Multe spitale din Germania derulează acum „săptămâni ale postului”, programe finanțate de asigurările de sănătate pentru a ajuta la problema obezității. „Weekend-uri de post” se țin la sanatorii și centre SPA din toată Europa, inclusiv Ungaria, Cehia și Austria – și sunt într-o continuă creștere. În Germania, postul face parte din practica sănătății. A rămas popular pentru că a fost posibil integrarea lui în practica medicală alopată, mulți pacienți fiind referiți clinicilor de postire chiar de medicii de familie.

Mai nou, interesul privind postul a revenit în Marea Britanie și în Statele Unite, unde milioane de oameni încearcă postul intermitent cum ar fi dieta 5:2 (cinci zile de alimentare și două zile de pauză), ori în posturi modificate cum ar fi ingerarea doar a unor anumite alimente sau sucuri pentru o perioadă extinsă de timp.

Postul este folosit în Europa ca tratament medical de ani de zile. Multe SPA-uri și centre de tratament, în special cele din Germania, Suedia și Rusia folosesc postul terapeutic supravegheat (asistat). Și în SUA postul a recăpătat popularitate și mulți medici îl consideră benefic.

Postul este terapia centrală în detoxifiere, o metodă terapeutică fundamentată pe ideea că toxinele acumulate în organism din mâncare, aer sau alte surse de poluare sunt responsabile pentru multe boli și afecțiuni.