Pelerinaj Pedestru 1000 KM

7 mai – 30 mai 2022

În anul 2020, Cezar Elisei, președintele Asociației Postului Terapeutic (APT), a reușit să străbată 420 km, distanța dintre Iași și Constanța pe jos, fără alimente ci doar cu apă. Timp de 9 zile a călătorit pe marginea drumurilor publice doar consumând apă pentru a promova postul terapeutic care ameliorează sau tratează foarte multe afecțiuni și pentru a indica faptul că omul este capabil de foarte multe performanțe în general, dar mai ales în timpul postului. Voința se întărește, capacitatea de a depăși orice bariere, crește forța mentală, apare optimismul, puterea de concentrare și claritatea mentală. În timpul postului omul se apropie de Dumnezeu și găsește resurse prin această relație să rezolve orice problemă i se pune în față.

O nouă provocare – 1000 km fără alimente

Este nevoie de această jertfă

„Fă un pas către Dumnezeu și el va face zece pași către tine”

Tito Colliander (scriitor finlandez)

Un milion de pași pentru Dumnezeu

Sâmbătă, 7 mai ora 8.30, Mănăstirea Bucium Iași

Un eveniment inedit urmează a se întâmpla pe tot parcursul lunii mai. Cu plecare din Iași, începând cu data de 7 ai, organizația non profit –  Asociația Postului Terapeutic (APT) –  își propune să sprijine și să realizeze prin participarea câtorva membri, un pelerinaj pedestru de mare amploare, fără consum de alimente, subliniind astfel necesitatea jertfei în viața noastră, reechilibrând astfel balanța celor primite cu cele oferite.

Este vorba despre un pelerinaj pedestru de peste un milion de pași, mai exact 1.020 km. Începând cu data de 7 mai până pe 29 mai a.c., un grup de mai multe persoane se vor deplasa pedestru prin țară, pe ruta Iași – Vatra Dornei – Cluj – Alba Iulia – Curtea de Argeș – Câmpulung Muscel –  Brașov – București, fără a consuma alimente ci doar apă, pentru a aduce o jertfă către Dumnezeu, pentru sprijinirea mai multor cauze printre care pacea în regiunea noastră, promovarea postului terapeutic doar cu apă și necesitatea construirii unei clinici de recuperare medicală prin post.

Noi nu avem ce jertfi cu adevărat lui Dumnezeu pentru că pe toate le avem închiriate de la înaintașii noștri. Singura jertfă care are sens este jertfa timpului nostru pentru Dumnezeu și jertfa voinței fiecăruia. Cum ar fi timpul petrecut în rugăciune sau timpul petrecut pentru o cauză bună, în sprijinul binelui. Noi dorim prin acest pelerinaj să cerem milostivirea lui Dumnezeu peste țara noastră, să ne apere de război și de orice rău, să ne ierte de păcate și să atragem atenția fără urmă de dubiu asupra puterii postului doar cu apă. Din experiența noastră, postul doar cu apă este deosebit de bun pentru ameliorarea dar și tratarea unei liste foarte lungi de afecțiuni și poate ajuta la regenerarea țesuturilor, la recuperarea medicală a încheieturilor, a problemelor pielii, a problemelor digestive și a bolilor dificile precum este considerat astmul ori diabetul și altele”, a spus Cezar Elisei, președintele Asociației Postului Terapeutic din România.

Cezar Elisei, 40 de ani, nu este la prima experiență de acest tip; în 2020 a realizat un pelerinaj pedestru de 420 km între Iași și Constanța, tot consumând doar apă, la acel moment fiind vorba doar de 9 zile. În urma acelui demers, sute de oameni din toată țara au început să se informeze despre terapia prin post și rugăciune. Unii au reușit să își schimbe viața în mai bine. Acum, noi provocări se arată peste țara noastră și toată lumea și este necesară o nouă abordare jertfelnică.

În cartea Iona din Vechiul Testament se vorbește despre o situație de criză deosebită când Dumnezeu decisese să distrugă cetatea Ninive din pricina nedreptăților și a răutăților care se petreceau acolo. Ninive era un oraș mare, avea circa 300.000 de locuitori. Poate urma să aibă aceeași soartă cu Sodoma ori Gomora. Dar s-a petrecut ceva acolo. Oamenii din oraș s-au întors cu fața spre Dumnezeu, s-au pocăit de păcatele lor și au pornit un post aspru și au reușit să întoarcă soarta în favoarea lor. Dorim cu putere ca să reușim și noi să producem un bine în lume prin această jertfă și să aducem un ajutor oamenilor care au nevoie de sprijin și de o veste bună în aceste zile atât de tulburate. Acești mulți pași pe care îi vom parcurge cu stomacul gol, în foame, ne dorim să fie jertfa noastră pentru ca Dumnezeu să aline durerile oamenilor. Fie că este vorba de dureri fizice care se pot trata prin postul cu apă, fie că ar putea fi vorba de dureri sufletești – spirituale care se pot obloji după cum știm cu postul și rugăciunea așa cum ne-a învățat înșuși Mântuitorul”, a mai spus Cezar Elisei.

Demersul va fi unul deosebit de dificil și va fi realizat de persoane care s-au antrenat îndelung pentru această probă. Pierderea calorică va fi foarte mare, așteptându-se să slăbească spre 20 de kg în toate aceste zile, însă un medic și un maseur îi vor monitoriza și ajuta pe tot acest traseu.

În lume, doar două astfel de încercări au mai avut loc, însă nu de această magnitudine. În Suedia, un grup de 11 medici au făcut acest pelerinaj pedestru pentru 540 de km pentru a promova postul doar cu apă – și au reușit – iar în Franța, în urmă cu 15 ani, câteva zeci de persoane au mers 14 zile pentru același scop și au reușit.

Doresc să particip la acest pelerinaj pedestru organizat de domnul Cezar Elisei deoarece am fost foarte motivat și impresionat de experiența lui, descrisă în cartea „Jurnalul unui post terapeutic de 40 de zile cu apă”, precum și de proiectele sale, de a organiza acese tabere de vindecare sau însănătoșire prin post. La fel are un merit deosebit pentru că ne-a demonstrat că postul se poate ține foarte ușor și plăcut ceea ce eu nu știam, deși de 20 de ani tot încerc să țin post de o zi, două, trei. Am încercat chiar și mai mult, dar mi-a fost greu. Or, Cezar a venit și ne-a demonstrat că postul se poate ține și într-un mod plăcut. De asemenea, un motiv este și de a organiza și înființa o clinică sau chiar mai multe în țară în care oamenii să se poată însănătoși, atât fizic cât și psihic, cât și spiritual, prin acest post terapeutic și duvovnicesc. Dorim să participăm la acest pelerinaj cu multă bunăvoință, dăruire, smerenie și poate fi considerat chiar un act de jertfă personală a nostru”, a spus Iulian Crăciun, 47 de ani, care va participa pentru acest pelerinaj din orașul Giurgiu.

Particip la acest pelerinaj pentru sănătate, al doilea motiv ar fi iertarea păcatelor, consider să aducem o mică jertfă bunului Dumnezeu, pentru țara noastră, pentru pace, pentru oprirea războiului din Ucraina și să dea Dumnezeu să îl terminăm cu bine”, a spus și Ionel Andronic, din Bacău.

Îmi doresc să particip la acest pelerinaj pedestru pentru că îmi doresc foarte mult să lansăm aceste idei, terapii, la nivel extins, să facem cunoscute lumii efectele benefice și binecuvântate ale postului cu apă asupra trupului cât și asupra sufletului și, nu în ultimul, rând ca jertfă pentru pace în țara noastră. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu”, a spus Florina Kristo, 69 de ani, din Brașov.

Pentru ca pelerinajul să poată fi încununat de succes, membrii Asociației Postului Terapeutic îi roagă pe toți creștinii să se roage pentru această reușită ori să țină măcar o zi de post.

Din Iași se va pleca de la Mănăstirea Bucium unde mai mulți preoți vor binecuvânta postitorii care vor pleca pe jos spre București, iar în Capitală se vor opri pe 29 mai la Catedrala Mântuirii Neamului unde îi va aștepta părintele duhovnic Ciprian Grădinaru, pentru o rugăciune. A doua zi, pe 30 mai, se va organiza o întâlnire cu persoanele interesate de post și de acest pelerinaj doar cu apă.

Cu această ocazie se va lansa și noul site al Asociației Postului Terapeutic (asociatiapostului.ro), site pe care vor apărea detalii privind activitatea APT, modul de susținere a asociației, dar și indicațiile și contraindicațiile pentru postul doar cu apă. Imagini din timpul pelerinajului pedestru vor putea fi urmărite în fiecare zi pe canalul de Youtube Cezar Elisei – Postul terapeutic cu apă.

Informații despre o eventuală participare parțială la acest pelerinaj pedestru, pentru sprijin material, dar și pentru alte detalii, puteți suna la numărul APT, 0332.802.834.

Traseu pelerinaj pedestru 7 – 29 mai 2022

Ziua 1. Sâmbătă, 7 mai – Iași – Târgu Frumos (45 km)

Ziua 2. Duminică, 8 mai – Târgu Frumos – Cristești (42 km)

Ziua 3. Luni, 9 mai – Cristești – Cornu Luncii (42 km)

Ziua 4. Marți, 10 mai – Cornu Luncii – Vama (42 km)

Ziua 5. Miercuri, 11 mai – Vama – Iacobeni (45 km)

Ziua 6. Joi, 12 mai – Iacobeni – Poiana Stampei (32 km)

Ziua 7. Vineri, 13 mai – Poiana Stampei – Prundu Bârgăului (42 km)

Ziua 8. Sâmbătă, 14 mai – Prundu Bârgăului – Beclean (60 km)

Ziua 9-10. Duminică-Luni, 15-16 mai – Beclean – Gherla – Cluj (M-rea Florești) – (90 km)

Ziua 11. Marți, 17 mai – Cluj – Mănăstirea Dumbrava (50 km)

Ziua 12. Miercuri, 18 mai – Mănăstirea Dumbrava – Alba Iulia (50 km)

Ziua 13. Joi, 19 mai – Alba Iulia – Manastirea Orlat (56km)

Ziua 14. Vineri, 20 mai – Manastirea Orlat-Sibiu – Popasul.Vanatorilor (50km)

Ziua 15. Sambata, 21 mai – Popasul.Vanatorilor – Manastirea Cozia (45km)

Ziua 16. Duminica, 22 mai – Manastirea Cozia – Manastirea Curtea de Arges (44km)

Ziua 17. Luni, 23 mai – Manastirea Curtea de Arges – Manastirea NegruVoda (Campulung) (47km)

Ziua 18. Marti, 24 mai – Man.NegruVoda – Casa Muntelui Fundata sau Casa Alinei Sirnea (42 – 40km)

Ziua 19. Miercuri, 25 mai – Fundata (Sirnea) – Brasov (47km)

Ziua 20. Joi, 26 mai. Brașov – Sinaia (48 km)

Ziua 21. Vineri, 27 mai. Sinaia – Băicoi (47 km)

Ziua 22. Sâmbătă, 28 mai. Băicoi – Potigrafu (40 km)

Ziua 23. Duminică, 29 mai. Potigrafu – București (42 km)

În tot acest timp, cine dorește să se alăture acestui demers o poate face în modul următor:

  • Dacă este pregătit din punct de vedere fizic poate participa activ la pelerinajul pedestru câte o zi sau 50 de kilometri – dorința se poate exprima la emailul tabaradepost@gmail.com sau la numărul de telefon al APT 0332.802.834
  • Poate posti la domiciliu cu apă sau cu alimente vegetale menind postul pentru bunul mers al pelerinajului pedestru și pentru promovarea postului terapeutic în rândul populației
  • Poate să se roage la domiciliu pentru ca Dumnezeu să sprijine bunul mers al pelerinajului pedestru și să lumineze calea pentru ca să reușim o bună promovare a postului în rândul populației și pentru ridicarea unei clinici de post în România
  • Poate să contribuie financiar la buna desfășurare a pelerinajului pedestru și ulterior la promovarea postului ca metodă terapeutică alternativă pentru tratarea sau ameliorarea a peste 90% din bolile cunoscute.

Conturile Asociației Postului Terapeutic, Raiffeisen Bank
LEI —- RO04 RZBR 0000 0600 2305 1110
EURO —- RO74 RZBR 0000 0600 2305 1111